Comuna Dioști, din județul Dolj, a ajuns la o rată de infectare de aproape 22 cazuri la mia de locuitori, motiv pentru care autoritățile au anunțat o serie de restricții. Primarul susține că recordul negativ este cauzat de centrele pentru îngrijirea persoanelor cu handicap din comună.
Rata de infectare în Dioști ajunsese, miercuri, la 21.69 la mia de locuitori. Astfel, localurile s-au închis, școlile au intrat în scenariul roșu, iar masa de protecție a devenit obligatorie inclusiv în spațiile deschise pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani.
Primarul din Dioști, Dumitru Iliescu, are și o explicație pentru faptul că rata de infectare în comună a ajuns la aproape 22 cazuri la mia de locuitori.
”Se datorează numărului mare de teste care se fac din 14 în 14 zile, la cele trei centre pentru îngrijirea persoanelor cu handicap din comună. Majoritatea cazurilor de coronavirus din Dioști sunt, așadar, din rândul celor din centre, personal angajat și rezidenți. Se fac, repet, foarte multe teste. Cei depistați pozitiv au stat în izolare, apoi revin la muncă. Nu am avut focare familiale, doar pe cei din rândul angajaților din aceste centre de recuperare” , a declarat edilul.
”La nivelul acestei localități incidența ridicată este cauzată și de depistarea cu noul coronavirus a mai multor persoane care lucrează, dar și beneficiază de protecție socială în instituții aflate în subordinea DGSAPC Dolj” , a precizat și Anca Ochianu, purtător de cuvânt la Prefectura Dolj.
În continuare, Dumitru Iliescu a ținut să precizeze că măsurile impuse de autorități sunt respectate cu sfințenie în comuna pe care o păstorește.
“Repet că la noi se respectă regulile de protecție. Cred că dacă s-ar face mai multe teste și în alte comune și acolo ar putea crește această rată de infectare raportată la mia de locuitori. Sunt convins că după 14 zile nu doar că va scădea rata de infectare de la noi, ci vom trece chiar în scenariul galben”, a mai adăugat edilul.
Populația comunei Dioști este de 2.800 de locuitori.